1
Prezentare ofertă:
- Tu: ne ajuți cu acordul pentru prelucrarea datelor (accesezi un link = durează 2 minute); aplicația va trimite în paralel email cu formularele completate, atât la tine, cât și la noi.
- Tu: ne ajuți cu detalii despre creditul dorit, valoarea imobilului adus în garanție, venitul tău, alte rate.
- Noi: facem calcule, îți trimitem oferta cu creditul cel mai avantajos (dobânda, comisioanele, costurile anexe creditului: evaluare, notar, asigurare pentru locuintă sau de viată), îți răspundem la toate întrebările. La pregatirea ofertei de credit ținem seama de particularitățile venitului tău (ex: salariu majorat în ultimele 6 luni, încasare venituri din PFA de 11 luni; folosim metoda de calcul specificată de bancă, pentru a afla suma maximă la care te încadrezi). Analiza dosarului poate fi mai lungă sau mai scurtă, în funcție de cât de bine este documentat dosarul (complet, sau incomplet).
Dosar:
- Tu & Noi: pregătim împreună actele necesare dosarului tău; primești de la noi o listă cu actele necesare de la angajator și cu actele de proprietate ale imobilului adus în garanția băncii, completăm împreună formularele băncii și îți estimăm timpul necesar fiecărei etape a dosarului; te ținem la curent permanent.
2
Analiza financiară:
- Noi: trimitem dosarul în analiza financiară a băncii, susținem dosarul tău astfel încât să primești aprobare financiară rapid, fără ajustări
- Banca: dă aprobarea financiară sau nu
- Tu: este important de reținut că alegerea unei bănci cu aprobare financiară, îți asigură o perioada de timp, suma creditului aprobată (între 30- 90 zile)
3
Analiza juridică a proprietății:
- Tu: ne trimiți pe email actele referitoare la teren și construcția viitoare (conform listei primite de la noi) sau actele de proprietate ale apartamentului (casei ) finalizate pe care dorești să o cumperi
- Noi: ne asigurăm că sunt cele necesare și solicităm băncii avizul juridic și evaluarea
- Banca: analizează actele, solicită sau nu completări, ne transmite acordul juridic și Raportul de evaluare
Exemplu credit Noua Casa gasești aici.
Vezi lista cu documentele necesare juridicului si evaluarii aici.
4
FNGCIMM:
- Banca: transmite dosarul tău pentru analiză si aprobare către FNGCIMM
- FNGCIMM: analizează și aprobă dosarul tău, apoi transmite contractul de ipotecă către bancă
5
Semnare contract:
- Noi: te anunțăm că banca ți-a aprobat creditul și pregătim semnarea (asigurăm comunicare detaliată și rapidă între bancă, notariat, vânzător, cumparător, asigurător, astfel ca toate parțile să cunoască detaliile semnării, costurile specifice fiecăruia, locul si data semnării contractelor; ne asigurăm că primești un draft de contract, cu cel puțin o zi înainte de vânzare, pentru semnalarea eventualelor erori.
- Tu: aloci timpul necesar semnării, la ora și data stabilită, de comun acord cu tine
6
Punerea banilor pe cont și intrarea în posesie:
- Tu: în aproximativ o saptămână de la vânzare, primești de la notariat înscrierea dreptului tău de proprietate în Cartea Funciară/ Încheiere de Intabulare si Extras de Carte Funciară; le transmiți băncii
- Banca: după verificarea îndeplinirii condițiilor de tragere a creditului, transferă banii vânzatorului
- Noi: ne asigurăm că pe parcursul procesului de semnare și transmitere a banilor, nu intervine nici un blocaj